UNGHII FALSE
Mituri legate de unghiile false (artificiale):
- Unghia artificială îmi strică unghia naturală.
Fals. Unghia „naturală“ este un produs mort al organismului uman. Ultimele tehnici au fost create special pentru a nu dauna în nici un fel organismului uman. În concluzie, produsele nu daunează nici unghiei, nici organismului. Unghia naturală poate fi afectată doar de tehnicianul care aplică unghiile false, dacă acesta nu a lucrat corespunzator. - Unghiile false sunt vulgare.
Fals. Unghiile artificiale pot avea lungimea şi forma pe care o dorim. Unghiile artificiale pot arata natural, iar dacă sunt corect lucrate nici nu pot fi deosebite de cele naturale. - Dacă porţi unghii false nu trebuie să te mai atingi de nimic.
Fals. Ne referim la unghiile false aplicate de catre profesionişti în saloanele de specialitate, şi nu la cele surogat pe care le gasim însirate pe tarabele din piaţă. Unghiile false sunt mult mai rezistente decât unghia naturală, iar indeletnicirile casnice nu vor fi afectate. - Unghiile false sunt scumpe.
Aplicarea unghiilor false costă în medie 100 - 150 RON. Întreţinerea acestora se face la 2 - 3 saptamani şi costă 50 - 65 RON. Dacă facem o comparaţie cu un serviciu de manichiură, care costă în medie 20-35 RON, şi care trebuie facut saptamanal, dintr-un calcul simplu reiese că unghiile fase nu sunt chiar atât de costisitoare. - Unghiile false nu pot fi purtate mai mult de o lună.
Fals. Cu cât pastram unghiile false mai multă vreme, cu atât unghia naturală arată mai bine după ce renunţăm la unghiile false, cu condiţia să le intreţinem o dată la 2-3 saptamani.
Dacă le punem şi le dăm jos la perioade mici de timp, unghia naturală are ceva mai mult de suferit din cauza pilirii frecvente (ca să punem şi să îndepărtăm materialul de protecţie, unghia naturală trebuie pilită, pilirea frecventă duce la subţierea unghiei naturale).
- Tehnica Acryl
Acrylul mai este denumit popular şi porţelan sau răşină. Este un material dur lipsit de flexibilitate, este recomandat în special persoanelor cu o bază mică a unghiei naturale sau care sunt obişnuite să îşi roadă unghiile. Are miros, se întareste la aer, se îndepărtează prin topire cu o soluţie specială ( IBD- Artificial Nail remover).
Paşi:
- Se dezinfectează mâinile clientei (IBD - Nail Prep)
- Se creeaza aderenţă unghiei naturale printr-o usoară pilire a acesteia şi se scurtează la maxim varful unghiei (bordul liber) cu o pilă de granulaţie 180 ( IBD -Emerald file); Granulaţie = gradul de abrazivitate al pilei
- Se aplică baza aderentă (IBD - Stick primer)
- Se lipeste tipsul (capsula) sau se asează forma, în funcţie de tipul de serviciu Tipsul se alege în funcţie de forma unghiei: natural, curved, french, clear. Natural - pentru unghii drepte ţi pătrate Curved - pentru unghii curbe French - pentru o manichiură french impecabilă Clear - recomantat dacă dorim să cream design.
- Se aplică protecţia de acryl. Protecţia de acryl se realizează prin amestecul pudrei acrylice care este un polimer ( IBD flex powder) cu lichid acrylic care este un monomer (IBD - Grip monomer) Se înmoaie pensula în lichid, apoi în pudră. Produsul astfel obţinut se întinde pe unghie. Se usucă la aer în 2 - 4 minute. Culori de pudră: IBD Translucent pink (roz), IBD Clear (transparent), IBD Bright White (alb).
- Se finisează unghia. În funcţie de zona pe care o finisăm (pilim) alegem granulaţia pilei (IBD - Emerald File; Saphire File; Ruby File). Aranjăm zona cuticulei - se aplică o cremă emolientă care topeste cuticula, apoi împingem cuticula cu un beţişor de lemn. Netezim unghia cu un buffer ( IBD - Diamond Buffer) Cream luciu cu un topcoat (lac) protector ( IBD - Acrylic Bright Topcoat). Aplicăm ulei de cuticulă pentru a hidrata şi calma zona cuticulei (IBD - Lavander Cuticle oil).
- Tehnica gel
- se recomandă persoanelor care doresc un look natural
- nu se recomandă persoanelor care au baza unghiei foarte mică, îşi rod unghiile
- este un material flexibil
- nu are miros
- se usucă (se intareste) prin expunere la lampa UV
- se indepartează prin pilire
- Se dezinfectează mainile clientei (IBD - Nail Prep).
- Se creaza aderenţă unghiei naturale printr-o usoară pilire a acesteia şi se scurtează la maxim vârful unghiei (bordul liber) cu o pilă de granulaţie 180 ( IBD - Emerald file). Se aplică bază aderentă (IBD - Bonder) care face legătura intre unghia naturală şi materialul de protecţie. Se expune la lampa UV.
- Se lipeste tipsul (capsula) sau se asează forma, în funcţie de tipul de serviciu Tipsul se alege în funcţie de forma unghiei: natural, curved, french, clear.
- Se aplică protecţia de gel. Daca la acryl amestecul de pudra cu lichid se face pe pensula, la gel, pudra este deja amestecată cu lichidul. Nu trebuie decât să luăm pe pensula cantitatea de gel necesară şi să o întindem pe unghie. (IBD - Builder Gel ) apoi expunem la lampa UV. Deoarece după întărirea la lampa UV suprafaţa unghiei rămane lipicioasă, trebuie să degresăm cu o soluţie specială (IBD - Cleanser Plus). Culori de gel: IBD Pink (roz) IBD Clear ( transparent) IBD Ultra White ( alb) IBD - Natural.
- Se finisează unghia. În funcţie de zona pe care o finisăm (pilim) alegem granulaţia pilei (IBD - Emerald File; Saphire File; Ruby File). Aranjăm zona cuticulei - se aplică o cremă emolientă care topeste cuticula, apoi împingem cuticula cu un betisor de lemn. Cream luciu cu un gel de finisaj (IBD -Ultra Seal) care, de asemenea, se expune la lampă şi se degresează. Aplicăm ulei pe cuticule pentru a hidrata şi calma zona cuticulei (IBD - Lavander Cuticle oil).
